sâmbătă, 23 februarie 2013

The Last Sunset (Ultimul amurg)-1961

Știind că este urmărit de către șeriful Dan Stribling, care-l caută pentru a fi dat pe mâna justiției americane pentru o crimă pe care a săvârșit-o, Bren O'Malley pleacă în Mexic unde o caută pe iubita sa din tinerețe, Belle, despre care a auzit că s-a măritat și trăiește acum la o fermă alături de soțul ei, John Breckenridge și fiica lor,Melissa Linda.
Deși este cam bețivan, John are 1.000 de vite pe care vrea să le duca în Texas să le vândă și nu vede nici un impediment în a-l angaja pe Bren să-l ajute.
Pentru aceasta este dispus să-i plătească un dolar pe zi în avans și 25 de dolari când ajung în Crazy Horse, Texas, însă Bren îi cere nici mai mult, nici mai puțin decât o cincime din turma și pe Belle, soția acestuia, pe care încă o iubește. Știind că șeriful Stribling, ajuns și el la fermă, nu-l poate aresta pe teritoriul statului Mexic, îi propune să conduca cireada de vite din postura de șef de convoi, urmând ca odată ajunși în Texas să lamurească problemele.
Călătoria printr-un ținut atât de periculos le rezervă o mulțime de surprize.
Distributia: Rock Hudson-Dana Stribling, Kirk Douglas-Brendan'Bren'O'Malley, Dorothy Malone-Belle Breckenridge, Joseph Cotten-John Breckenridge, Carol Lynley-Melissa'Missy'Breckenridge.

2 comentarii:

  1. Ti-am spus parca ca nu ma omor dupa cum joaca Kirk Douglas insa acesta a fost unul dintre rolurile sale cele mai bune in filme western . Il surclaseaza pe "Last Train from Gun Hill" de la distanta !De ce dracu nu l-ai asezat imediat dupa "Rio Bravo "...ca tot western muzical era ?? Iar Rock Hudson....cine dracu-si inchipuia { cel putin la noi in Europa } la acea vreme ca tipul este ...pe invers ???Una peste alta ....un film excelent pentru a relaxa mintea si spiritul cuiva intr-o seara d e sambata ploioasa asa cum este asta .Chiar merita vazut si...ati da si o anume stare d e curiozitate ...sa vezi finalul !!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Va multumesc pentru comentariu si intr-adevar acest film este exceptiopnal!Va multumesc si va astept!

    RăspundețiȘtergere