vineri, 26 aprilie 2013

Actorul şi sălbaticii-1974

Două premii ACIN: Premiul special al juriului, Premiul de interpretare masculină. Deşi i s-a reproşat că destinul eroului său Caratase nu respectă integral viaţa marelui actor, filmul este unul de referinţă în cinematografia romanească, în primul rând datorită recitalului actoricesc extraordinar susţinut de Toma Caragiu. Marele actor joacă rolul unui alt gigant al scenei româneşti, Tănase, "Actorul". Sălbaticii sunt legionarii, conduşi de exaltatul lider Horia Sima. Gagurile şi stilul satiric al lui Constantin Tănase la adresa Mişcării Legionare îl transformă într-o persoană indezirabilă acesteia, care se gândeşte să-l lichideze. Totuşi asasinarea unui asemenea om, iubit de public şi protejat de anumiţi politicieni nu ar fi tocmai indicată, aşa că liderii legionari încearcă să-l convingă pe actor să renunţe la parodierile sale cu substrat politic. Bineînţeles că metodele nu sunt deloc dintre cele mai blânde."Actorul" va fi însă puternic şi nu va ceda presiunilor, deşi legionarii îl răpesc şi-l ţin sechestrat pentru că acesta îi sfidase continuând să-i ironizeze pe scenă.  

3 comentarii:

  1. Al am prietene ...cum dracu sa-l fi scapat ???Insa datorita bunavointei dumitale ..."fac economie la DVD-ul meu " asta ca sa ma citez .Un film ce depaseste puterea de intelegere a ...chiar si a lui Manole Marcus ...asta a regizat si...nici macar n-a stiut ce-a regizat : o capodopera !In materie de finante , chiar daca n-a adus aceleasi incasari ca cele ale "comisarului " lui Nicolaescu....totusi l-a batut la popou in materie de lume "subtire" , de elita , ce a vizionat filmul .Un Toma Caragiu care....bate la cur { sorry am vrut sa tastez...popou !} pe multi din actorii ce au faima mondiala , nu mai stau sa-i numesc !!!Un Bucuresti....asa cum era inainte de razboi : le petit Paris .Bucuresteni exact asa cum erau inainte de razboi : ....bucuresteni !Ce film , ce film !!!L-am vazut din prima, din momentul in care printr-o eroare am ajuns pe blogul dumitale { nici acum nu stiu cum s-a intamplat si...sincer chiar ca nu-mi pasa !}insa avand in vedere aveam DVD-ul...l-am lasat ....pe mai tarziu .Asta-i film care se vizioneaza in fata unei cafele ....indoita cu ceva tarie { merge si vodtca} a unui pachet de tigari si....fireste multa liniste iar filmul ...vizionat cu sonorul la maxim.Ce film , ce film ! Manole Marcus , si-a castigat un loc in Rai datorita acestui film iar Toma Caragiu.....oricum avea asigurat locul respectiv!!!!Multumesc prietene !!!!Am recomandata site-ul dumitale si unor cunostiinte din Malta iar tipii mi-au spus ca ....le este ceva mai dificil sa stea si sa dovedeasca ca " nu sunt roboti "si ca atare ....nu-ti aduc multumirile binemeritate insa....apreciaza la justa valoare atata site-ul cat si ...pe cel din spatele "ecranului "... adica pe dumneata prietene .

    RăspundețiȘtergere
  2. Va multumesc domnule draga, din toata inima pentru aceste frumoase cuvinte!Cat despre film,pot spune ca este o adevarata capodopera!Extraordinar film!Va multumesc si va astept!

    RăspundețiȘtergere
  3. Onorabile cavaler ....am revazut acest minunat film al lui Manole Marcus doar pentru a o omagia pe cea care a fost Margareta Pogonat . A plecat sa moara nitel zilele trecute . Odihneasca-se in pace !

    RăspundețiȘtergere