Cele trei sfaturi ale domnului D'Artagnan-tatal, catre fiul sau Charles de Batz-Castelmore d'Artagnan!

"― Fiule, ― îi spusese gentilomul gascon în acel curat dialect bearnez de care Henric al IV-lea nu se putuse dezbăra niciodată, ― fiule, ca mîine vor fi treisprezece ani de cînd calul ăsta s-a născut în casa tatălui tău , pe care n-a părăsit-o niciodată; e un lucru care ar trebui să te îndemne să-l iubeşti. Nu cumva să-l vinzi. Lasă-l să moară liniştit, cum se cuvine, de bătrîneţe, şi dacă pleci cu el la război, cruţă-l, aşa cum ai cruţa un slujitor bătrîn. Dacă vei avea cinstea să fii primit la curte, ―urmă bătrînul d'Artagnan, ― cinste la care de altfel îţi dă dreptul obîrşia ta de viţă veche, apără-ţi cu demnitate, pentru tine şi pentru ai tăi, titlul de gentilom, pe care moş-strămoşii noştri l-au purtat cu fruntea sus mai bine de cinci sute de ani. Prin ai tăi, înţeleg pe părinţi şi pe prieteni. Nu ierta niciodată nimănui nimic, decît cardinalului şi regelui.Prin bărbăţia lui ― ia bine seama ― numai prin bărbăţia lui, un gentilom îşi croieşte azi drum în viaţă. Cine şovăie o clipă, acela scapă poate norocul pe care soarta i-l întindea tocmai atuncea. Eşti tînăr şi trebuie să fii viteaz din două pricini: întîia, pentru că eşti gascon, şi a doua, pentru că eşti fiul meu. Nu ocoli împrejurările neaşteptate, ba chiar aleargă după năzdrăvănii. Te-am pus să înveţi mînuirea spadei; ai un genunchi de fier şi încheietura mîinii de oţel.

Bate-te de zor, bate-te cu atît mai mult cu cît duelurile sînt oprite; a te bate înseamnă deci a avea o îndoită cutezanţă. Nu-ţi pot dărui, fiul meu, decît cincisprezece scuzi, calul meu şi poveţele pe care le-ai auzit. La toate astea, mamata va adăuga o reţetă ce-o ştie de la o ţigancă, a unui balsam care lecuieşte ca prin minune orice rană, dacă n-a atins inima. Trage folos din orice şi trăieşte fericit viaţă îndelungată.Mai vreau să adaug cîteva cuvinte, ca să-ţi pot da o pildă, nu din viaţa mea, căci eu n-am fost niciodată la curte, şi n-am luat parte decît la războaiele religioase, de bună voie: vreau să-ţi vorbesc despre domnul de Tréville, care a fost pe vremuri vecinul meu şi care a avut cinstea de a se juca, în copilărie, cu regele nostru. Ludovic al XlII-lea,Cel-de-Sus să-l aibă în pază! Uneori, din joacă, ajungeau la bătaie, iar în aceste bătăi nu regele ieşea totdeauna biruitor. Loviturile primite au fost izvorul preţuirii şi prieteniei sale pentru domnul de Tréville. Mai tîrziu, domnul de Tréville s-a mai bătut şi cu alţii: de cinci ori pe vremea întîiei sale călătorii la Paris, de şapte ori de cînd a închis ochii răposatul rege pînă la majoratul celui tînăr, fără a mai pune la socoteală atîtea războaie şi asedii; iar de atunci şi pînă azi, poate încă de o sută de ori!Aşa că, în ciuda legilor, a poruncilor scrise şi a zilelor de închisoare,iată-l azi căpitan al muşchetarilor, adică iată-l căpetenia unei legiuni de cezari pe care regele pune mare preţ şi de care chiar cardinalul se teme, el care ― după cum se ştie ― nu prea cunoaşte ce-i aceea frică.Mai mult, domnul de Tréville cîştigă zece mii de scuzi pe an; asta înseamnă că e nobil cu mare faimă. A început la fel ca şi tine; du-te la el cu această scrisoare şi urmează-i pilda ca să ajungi şi tu ca el. Spunînd acestea, bătrînul domn d'Artagnan înmînă fiului o scrisoare dinainte pregătită, apoi îl încinse cu propria lui spadă şi, sărutîndu-l duios pe amîndoi obrajii, îl binecuvîntă."
Fragment din cartea "Cei trei muschetari" de Alexandre Dumas!