luni, 1 decembrie 2014

Edmond Dantès si domnul Morrel.

 "Morrel luă în mâini capul fiului său, îl apropie şi-l sărută de mai multe ori:
 — O, da, da, spuse el, te binecuvântez în numele meu şi în numele a trei generaţii de oameni fără cusur, ascultă ce spun ei prin glasul meu: Providenţa poate să reclădească edificiul pe care nenorocirea l-a nimicit. Văzând că am murit de o astfel de moarte, se vor înduioşa de tine chiar cei mai neînduplecaţi; ţie îţi vor dărui poate răgazul pe care mi l-ar fi refuzat mie; caută atunci ca termenul ruşinos de "faliment" să nu fie rostit; aşează-te la lucru, munceşte, luptă cu ardoare şi curaj, tinere: trăiţi, tu, mama şi sora ta, din strictul necesar, pentru ca, zi cu zi, bunurile celor faţă de care sunt dator, să sporească şi să fructifice în mâna ta. Gândeşte - te că va fi o zi frumoasă, o zi mare, solemnă, aceea a reabilitării, ziua când vei spune în biroul acesta: "Părintele meu a murit pentru că nu putea să facă ce fac eu astăzi; dar a murit liniştit şi calm, pentru că murind, ştia că eu o voi face.
— Tată, tată, exclamă tânărul, dacă totuşi ai putea să trăieşti?"

"— Fii fericit, suflet nobil; fii binecuvântat pentru tot binele pe care l-ai făcut şi-l vei mai face; iar recunoştinţa mea să rămână în umbră ca şi binefacerea ta."

"Şi acum, spuse necunoscutul, adio bunătate, omenie, recunoştinţă... Adio tuturor sentimentelor care înfloresc inima... M- am substituit Providenţei pentru a răsplăti pe cei buni... Dumnezeul răzbunător să-mi dea locul său, ca să-i pedepsesc pe cei răi!"