Intr-o lume in care predomina filmele pline de murdarii si violente, alcool si droguri, in care sunt aduse aproape de note maxime, noi alegem marile capodopere cinematografice, de cea mai buna calitate. Atat filmele cat si cartile de valoare, sunt cel mai bun mijloc de educatie.
vineri, 19 aprilie 2013
Gioconda fără surâs-1967
După zece ani de la absolvirea liceului, se întâlnesc, într-un tren, doi foști colegi: Caius Bengescu, poet, gazetar, în drum spre un combinat chimic, unde trebuie să realizeze un reportaj, și Cosma, inginer constructor, mergând spre satul natal, de unde trebuie să-și aducă înapoi, la oraș, din vacanță, soția și cei trei copii. Caius îl roagă pe Cosma să-l însoțească în oraș. Aici o întâlnesc pe Irina Dinu, fosta lor colegă, acum inginer șef al combinatului și autoarea unei invenții, o tehnologie românească de producere a azotului. Caius este marea ei iubire. Cosma a iubit-o, la rândul lui. Merg împreună în satul lui Cosma, apoi Irina, absentând de la festivitatea prilejuită de acordarea unei disctincții prestigioase, un Ordin – ”Steaua Republicii Socialiste România”, Clasa a II-a -, se plimbă cu mașina cu fostul ei iubit. Intră într-o biserică, merg în satul lui Caius, discută despre viața lor, o cunosc pe Rina, fiica unui prieten al Irinei, merg la un bar și, în cele din urmă, se întorc în mediul combinatului, la o petrecere. Caius trebuie să ia trenul de întoarcere, dar Irina încearcă să amâne plecarea. După despărțire, în tren, Caius este așteptat de Maria, medic veterinar, îndrăgostită de el încă din copilărie, când l-a văzut prima oară, acasă, în satul ei. Singură în mașină, răvășită în urma despărțirii, Irina nu poate evita un accident. După perioada de spitalizare, Alec, un coleg de la combinat, îi cere mâna rugând-o să-l însoțească la alt combinat, unde a fost numit director. Irina acceptă pentru moment, dar nu face pasul, preferând să continue viața de dinainte, la combinatul chimic de care se simte foarte legată.Distributia: Ion Marinescu,Silvia Popovici,Gheorghe Cozorici.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Acum inteleg eu pentru ce erau salile pustii sau aproape goale atunci cand rula acest film . Oricum a fost o placere sa-i urmaresc " la lucru " pe Gheorghe Cozorici , Ion Marinescu sau pe Silvia Popovici sau pe turbata aia de Carmen Dumitrescu { in rolul de ...reporter } si sa ascult suportul muzical din final : "Silent Night " ! Cum dracu nu s-or fi prins aia d e la cenzura de figura asta ?
RăspundețiȘtergereSi eu tot pentru acei mari actori l-am pus,dar si dialogurile au fost frumoase!
RăspundețiȘtergere