" Cine ar putea spune de câte ori se poate schimba cumpăna bucuriilor şi a nădejdilor într-un singur minut din viaţa unui om?"
"Până atunci fusese convinsă că frumuseţea e mai presus de orice putere de pe faţa pământului; uitase că se mai află pe lume şi geniul."
 " în schimb, în sufletul său , care-i plămădit după chipul şi asemănarea făpturii sale,sălăşluieşte simţământul unui ideal, ca să zic aşa, divin."
"— Ţie — rosti el, dârz — ţie, Robert d ’Estourville, senior de Villebon şi prefect al Parisului, eu Benvenuto Cellini, orfăurar,sculptor, pictor, maşinist şi inginer, îţi aduc la cunoştinţă că maiestatea sa regele Francisc I mi-a dăruit de bună voie şi în virtutea drepturilor pe care le are palatul Nesle în deplina proprietate.Cum însă tu ai pus stăpânire pe el fără nicio ruşine şi cum, nesocotind voinţa suveranului, te împotriveşti să mi- l dai în primire, te înştiinţez,aşadar, Robert d ’ Estourville, senior de Villebon şi prefect al Parisului, c-am de gând să-l cuceresc cu arma în mână.Apără-te deci şi, dacă s-ar întâmpla cumva ca îndărătnicia ta să aibă un sfârşit prost, află că numai tu vei avea de dat socoteală pe pământ ca şi în cer, în faţa oamenilor şi în faţa lui Dumnezeu."
"— Şi acum — strigă Benvenuto Cellini, tăbărând asupra proiectului şi a ostirii sale — fiecare pentru sine şi Dumnezeu pentru toţi!"
"Când, ridicân du-te uneori cu gândul mai presus de timp, pierzi din vedere măruntele neajunsuri ale clipei de faţă, într-o străfulgerare ce luminează şi rezumă o întreagă viață, ca trecutul şi viitorul ei, în momentele acelea sufletul e sorbit de primejdioase vârtejuri şi cuprins de înfricoşătoare deliruri, iar când durerile de care- ţi aminteşti sunt fără număr şi seamăn, cum sunt fără număr şi seamăn încercările pe care le presimţi, inima, adânc tulburată, e copleşită adeseori de acele emoţii zguduitoare şi biruită de slăbiciuni ce-i pot fi fatale. Trebuie să fii tare de înger ca să nu te prăbuşeşti sub povara unor destine ce apasă atât de greu asupra inimii. Aceşti doi copii care avuseseră parte de atâtea suferinţe şi care fuseseră toată viaţa singuri, nu trebuiau să rostească decât un singur cuvânt pentru ca din trecuturile lor să facă un singur viitor , dar pentru a rosti acest cuvânt unul dintre ei era prea neprihănit, iar celălalt prea cuviincios."
"— Ascultă, Colombe, dacă se întâmplă să-ţi doreşti ceva pe lume sau dacă te pândeşte cumva vreo nenorocire, dacă pentru a ţi se împlini dorinţa cineva trebuie să-si verse şi ultima picătură de sânge sau dacă nenorocirea nu poate fi îndepărtată decât cu preţul unei vieţi, spune un cuvânt, Colombe, aşa cum i-ai spune unui frate, şi voi fi peste măsură de fericit."
"— Doamnă, tot ce stă în puterea mea să fac şi tot ceea ce sunt se afla la dispoziţia domniei voastre, sunteţi atât de bună cu mine, v-aţi i nteresat adineauri cu atâta căldură de trecutul meu, de năzuinţele mele , încât puteţi fi încredinţată că de aici înainte vă sunt din tot sufletul şi din toată inima devotat."
"— Ascanio, vrei să răsplăteşti această bunătate,cum o numeşti dumneata? Făgăduiește-mi că mă vei socoti prietena şi confidenta dumitale, că nu-mi vei tăinui nimic, nici faptele dumitale, nici planurile şi nici supărările dumitale, fiindcă îmi dau seama că eşti întristat. Făgăduieşte-mi că vei veni la mine oricând vei avea nevoie de un sfat sau de un ajutor."
"— Şi nu vrei cu niciun chip să-ţi fiu şi eu de folos cu ceva şi, de vreme ce eşti gata să împlineşti ceea ce mi-am dorit, să-mi dai voie la rândul meu să împlinesc o dorinţă de-a dumitale? Haide,Ascanio, hai, spune-mi ce doreşti, copilule?Fiindcă, la vârsta dumitale, degeaba încerci să-ţi stăpâneşti bătăile inimii, degeaba întorci ochii şi strângi buzele, nu se poate să nu-ţi doreşti ceva.Atât de firavă îţi închipui că e puterea mea şi atât de neînsemnată trecerea de care mă bucur , încât nu mă socoteşti vrednică să-mi deschizi inima dumitale."
"Temeiul existentei omenesti este Suferinta!"
Despre dragoste!
— Dar mai sunt şi alte dragoste, Ascanio, care nu mă fac câtuşi de puţin, să râd, ci, dimpotrivă, mă  înfioară, dragoste cumplite, zănatice, absurde ca nişte vise.
— Dragostele astea — urmă Benvenuto — nu-ţi aduc nici desfătare, nici fericire, deşi pun cu totul stăpânire pe tine, sunt ca nişte vampiri care-ţi sorb încetul cu încetul existenţa şi-ţi vlăguiesc treptat-treptat sufletul, te ţin încleştat fără putinţă de scăpare şi cu niciun chip nu te mai poţi smulge din ghearele lor. Ascanio, Ascanio, fereşte-te de ele! Îţi dai foarte bine seama că nu sunt decât nişte năluciri şi că nu te alegi cu nimicde pe urma lor, şi cu toate astea devii robul lor cu trup şi suflet şi le jertfeşti viaţa aproape cu voluptate."
"— Dragă băiete — continuă Benvenuto — dacă mai e încă timp, sfărâmă lanţurile astea care te-ar ţine pe veci încătuşat , vei purta poate mereu urmele lor, dar caută cel puţin să-ţi izbăveşti viaţa."
"— Ascanio, am patruzeci de ani, am trecut prin multe şi ştiu. După privirile pe care femeia asta ţi le arunca acum câteva ceasuri, după felul în care a căutat să ţi se înfăţişeze, pun mâna-n foc că te iubeşte; şi după înflăcărarea cu care o apărai adineauri, mi-e tare teamă că şi tu o iubeşti, în cazul acesta, dragul meu Ascanio, ascultă ce- ţi spun: eşti pierdut! Destul de învăpăiată ca să mistuie totul în tine, dragostea aceasta, în momentul în care te-ar părăsi, te-ar lăsa văduvit de orice iluzie, de orice credinţă, de orice speranţă şi nu-ţi va mai rămâne nici o altă mângâiere de cât să iubeşti la rândul tău, aşa cum ai fost iubit, cu o dragoste înveninată şi ucigătoare, pustiind la rândul tău alte inimi, aşa cum a fost pustiită şi inima ta."
" Părea să-l ocolească pe elevul său ca pe un creditor sau ca pe un judecător."
"Ascanio era disperat, se bizuise pe prietenia doamnei d ’Etampes şi, în realitate, această prietenie amăgitoare era o primejdioasă dragoste , îşi pusese nădejdea în dragostea Colombei şi această dragoste mincinoasă se dovedise a fi, de fapt, doar o prietenie indiferentă."
"Teama ce-i încleşta inima îi descoperi un lucru cu totul neaşteptat, într-adevăr avea tot dreptul să fie speriată de vreme ce, în mai puţin de o lună, Ascanio reuşise să pună stăpânire pe cugetul ei în asemenea măsură,încât s-o facă să uite de Dumnezeu, de tatăl ei şi chiar de propria ei nefericire."
" ajunsese să spere că, după ce o ridicase pe curtezană la rangul de ibovnică, nu va întârzia s-o ridice pe ibovnică la rangul de soţie."
" Bucuria nu este decat o durere care-si schimba locul."
"Şi-ţi închipui tu că, dacă m-ai iubi aşa cum o iubeşti, îţi închipui tu că, dacă a ş fi î n locul ei, c-ar exista pe lume putere, voinţă,autoritate care să ne poată despărţi? Aş fi în stare să părăsesc totul, să mă lepăd de toate, aş alerga în braţele tale, ţi-aş încredinţa dragostea, cinstea,viaţa mea!"
" fetele astea tinere însă nu ştiu să iubească."
"Într-o zi când ai să cunoşti mai bine lumea, când te vei fi cufundat atât de adânc în vâltoarea vieţii,încât vei fi descoperit suferinţa, atunci ai să-ţi dai seama ca ai fost nedrept, atunci ai să mă admiri."
"Viaţa mea se va împleti cu a ta şi voi putea astfel să te feresc de tot felul de greşeli şi de înjosiri. Pentru a dobândi avere, ba chiar şi glorie, adeseori un artist e nevoit să se înjosească,să fie slugarnic, abject. Cu mine însă n-ai de ce să te temi de aşa ceva. Am să te înalţ mereu, voi fi scara ce se va aşterne la picioarele tale." "Dumnezeu nu i-a făcut pe îngeri spre a-i uni între ei, ci spre a-i îndrepta pe cei răi."
"— Dar regele! Nu- l iubiţi, doamnă?
 — Nu! Sunt iubita lui, fără ca el să fie stăpânul inimii mele."
"O, ştiu să fiu dârză când iubesc."
" crede-mă toţi oamenii aceştia nu preţuiesc cât o singură privire de-a ta."
"Prin mine ai să ajungi mare , fiindcă pentru voi, bărbaţii, dragostea este un mijloc de a dobândi gloria." "— O, ia seama, Ascanio! se zb â rl i leoaica rănită.Dacă mă faci să sufăr prea tare, am să ajungpoate să te urăsc cu aceeaşi ardoare cu care acum te iubesc!"
"— Mă iubiţi, dar mai târziu vă veţi căi din pricina acestei iubiri, într-o bună zi îmi veţi reproşa tot ce-aţi făurit în viaţa mea sau tot ce -am distrus în viaţa dumneavoastră."
„Ascanio, te iubesc, urmează-mă oriunde mă voi duce sau lasă-mă să te urmez oriunde te vei duce tu,
ANNE D ’ HEILLY ”
" — Eşti un copil îndărătnic şi crud, Ascanio — rosti ea cu o voce sugrumată. Aş f i vrut să-ţi cruţ multe suferinţe, dar îmi dau seama că numai durerea te va ajuta să cunoşti viaţa. Ai să te întorci la mine, Ascanio, ai să te întorci rănit,sângerând, sfâşiat, şi abia atunci ai să te dumireşti cât preţuieşte Colombe a dumitale, şi cât preţuiam eu. Am să te iert fiindcă te iubesc , până atunci însă se vor întâmpla lucruri îngrozitoare! La revedere!"
" Există momente pe care nu le întâlneşti decât o singură dată în viaţă."
"Sunt o copilă neştiutoare care nu cunoaşte câtuşi de puţin viaţa , dar am simţit după freamătul pe care sărutul dumitale l-a stârnit în mine că e de datoria mea să-mi leg soarta de a dumitale ori s-o hărăzesc cerului."
"Buzele dumitale mi-au pecetluit soarta, miruindu-mă logodnică şi soţia dumitale,şi chiar dacă tatăl meu ar spune acum nu, eu n-aş da crezare decât glasului ce spune în mine Da şi care este glasul lui Dumnezeu."
" — Ascanio, doamna d ’Etampes e atât de frumoasă! Şi e iubita unui rege atât de mare! O, Doamne, n-a lăsat oare nicio urmă în sufletul tău?"
"— Vorbeşte. De ce ai nevoie , de punga mea? De braţul meu? De mintea mea?"
"vei avea acum prilejul să citeşti ca într-o carte deschisă în inima mea."
"Niciodată n-am simţit în mine o forţă creatoare mai nestăvilită. Zi şi noapte creierul meu clocoteşte , dragostea aceasta, Ascanio, mi-a sporit puterile şi, în acelaşi timp, m-a întinerit."
"Să nu crezi cumva că lumea e făcută după chipul şi asemănarea sufletului tău, iar societatea după chipul şi asemănarea virtuţii tale."
"Da, da, Colombe, cele mai nobile nume ale Franţei au arendat, fără nicio ruşine tinereţea şi frumuseţea soţiilor şi fiicelor lor, jert findu-le desfrâului regal ,e un lucru foarte firesc la curte.!"
"Orice aliat se preface într-un vrăjmaş şi orice liman într-o stâncă."
"el va uita pe Ascanio pentru a nu se mai gândi decât la Colombe, îşi va întoarce privirile de la bărbatul ce i -a fost drag pentru a nu o mai vedea decât pe femeia pe care o iubeşte, fiindcă îmi dau şi eu seama că, dacă ar fi să aleg între el şi dumneata, n-aş sta o clipă în cumpăna. Simt că aş jertfi fără nicio remuşcare întreg trecutul inimii mele pentru viitorul ei, pământul pentru slăvile cereşti! Pentru ce el s-ar purta altfel decât mine?E om şi a-şi jertfi dragostea este o faptă mai presus de puterea omeneasca. Vom lupta, aşadar, unul împotriva celuilalt, dar cum am să-i pot ţine piept eu, aşa slab şi singur pe lume cum sunt?"
"Pentru a înfrunta restriştea, pentru a preîntâmpina loviturile soartei, suntem trei,socotindu-l şi pe Dumnezeu alături de noi."
"Vai, s-ar zice că te-ai înduplecat să fii a mea, numai pentru că n-ai a ltă cale de ales."
"O, Doamne, în mijlocul atmosferei de bucurie ce te înconjoară, am uitat cu desăvârşire tărâmul suferinţei pe care voi coborî iar după ce ne vor despărţi."
"S -ar putea ca dragostea pe care mi-o poartă să se preschimbe în ura, s-ar putea să mă izgonească. Cum am să mai pot ţine piept atunci, eu, un venetic fără niciun sprijin, fără adăpost, unor vrăjmaşi atât de puternici....!"
"Soarta noastră, a creatorilor, este să suferim şi, din fiecare lacrimă de-a mea, va lua fiinţă poate un lucru frumos, aşa cum din fiecare lacrimă a lui Dante a înflorit un cânt sublim."
"Adineauri v-am auzit urzind planuri şi chibzuind ce trebuie să faceţi. Sunteţi nişte copii amândoi, o, Doamne, şi n-aveţi habar niciunul, nici altul ce înseamnă viaţa. Vreţi să întâmpinaţi cu atâta nevinovăţie,dezarmaţi, loviturile soartei, şi credeţi ca veţi putea învinge răutatea, lăcomia, toate patimile dezlănţuite, cu bunătatea şi zâmbetul vostru?! Dragii mei nebuni! Lasă, voi fi eu puternic,viclean, necruţător în locul vostru. Sunt obişnuit cu aşa ceva, în timp ce pe voi Dumnezeu v-a făcut ca să aveţi parte de tihnă şi fericire pe lume."
"pentru ca să nu şovăiţi a vă bizui pe un om a carui viaţă a fost pângărită, dar a cărui inimă a rămas curată, am să vă povestesc păţaniile tinereţii mele. Din păcate, toate poveştile seamănă între ele si, în urzeala fiecăreia, sălăşluieşte suferinţa."
"Singurătatea şi suferinţa făcuseră să i se înalţe şi să i se îmbogăţească gândirea mai mult decât şi-ar fi putut închipui cineva."
"Admir omul, dar îl caut pe Dumnezeu."
"Acesta să fie într-adevăr Ascanio? Se întrebă doamna d ’Etampes după plecarea lui! Am impresia c-a îmbătrânit cu zece ani. Cum se explică seriozitatea aceasta aproape impunătoare?Să fie oare din pricina suferinţei?"
"orice speranţă pe care i-o dau e un adevărat legământ pe care-l fac faţă de el."
"Somnul însă, această comoară a sărmanului pe care adeseori bogatul o jinduieşte, nu înţelege să fie la cheremul nimănui…"
"— Nu cunosc decât un singur Dumnezeu,doamnă, Dumnezeul cel bun, îndurător şi veşnic, Dumnezeul ce ne îndeamnă să fim milostivi când soarta ne răsfaţă şi umili, în plină strălucire.Vai de cei ce nu vor să-l recunoască pe Dumnezeul de care vorbesc , fiindcă va veni ziua când nici el nu-i va recunoaşte la rândul său!"
"Sunt Anne d’Heilly, ducesă d’ Etampes!"
"Avea impresia că lumea care trecea pe lângă el nepăsătoare, tacticoasa ori grăbită, îi citea pe frunte întreita ocară pe care o îndurase."
"— Da, fiindcă vinovatul mai poate trage nădejde să fie iertat; nevinovatul niciodată!"
"Pe urmă ocupând un loc atât de neînsemnat şi făceam atât de puţină umbră pământului, încât nimeni n-a apucat să bage de seamă lipsa mea."
"dar ideea aceasta părea să atragă după sine nişte urmări atât de grozave, încât de fiecare dată când i se înfăţişa din nou în minte, cu stăruinţa pe care o au de obicei ideile fericite."
"Pentru a doua oară în viaţă, Jacques Aubry avea parte să-i vadă pe aceşti doi oameni unul lingă altul şi, oricâtă bătaie de cap i-ar fi dat situaţia precară în care se afla , nu se putea opri să nu rumege în sinea lui cele mai filosofice cugetări asupra năstruşnicelor potriveli ale întâmplării care avusese inspiraţia fantezistă de a împerechea doi inşi cu totul deosebiţi atât ca înfăţişare cât şi ca fire."
"Constiinta sa de artist ii spunea ca faurise o capodopera."
"Poate că, din deznădejde ori din nepăsare, s-ar fi lăsat atras de planurile pe care le izvodea iubita sa regală; dar, umbră palidă şi melancolică, n-ar fi trăit cu adevărat decât în mijlocul amintirilor sale, Ascanio, în sfârşit, i se înfăţişa ducesei d’Etampes aşa cum era în realitate: o făptură încântătoare şi plină de har, cu condiţia să rămână pururea într-o atmosferă senină şi liniştită; un copil drăgălaş ce n-ar fi trebuit să devină niciodată bărbat. Era în stare să se devoteze unor sentimente, în niciun caz însă unor idei; născut pentru duioasele destăinuiri ale unei dragoste împărtăşite, ar fi fost strivit în cumplita încleştare a evenimentelor şi a bătăliilor,Ascanio părea a fi într-adevăr bărbatul spre care năzuia dragostea doamnei d’Etampes, dar nu şi cel de care avea nevoie ambiţia sa."
"Ce este scris rămâne scris pe veci-Verba volant, scripta manent."
"Acolo unde toată lumea nu vede decât un giuvaer, noi, artiştii, ascundem uneori o idee."
"„scrisoarea unei mici cusătorese arde cu aceeaşi flacără şi lasă în urmă tot atâta cenuşă ca şi scrisoarea unei ducese ”.
"Dumneavoastră aţi iubit ca o ducesă, eu ca un artist;"
"a răsturna o lume întreagă pentru a face un loc bărbatului pe care-l iubiţi, din punctul dumneavoastră de vedere este o faptă măreaţă , îmi dau seama că porneşte dintr-o pasiune puternică şi deplină şi o apreciez." "Tărâmul nostru este pământul cu pătimirile, cu bătăliile şi cu beţiile lui. Ambiţia poate fi pentru dumneavoastră pavăza menită să vă apere de suferinţă; destrămaţi imperii ca să vădistraţi; jucaţi-vă cu soarta regilor şi a stăpânilor lumii ca să vă liniştiţi. E cel mai bun lucru ce l-aţi putea face şi aş fi de acord atunci cu dumneavoastră şi v-aş aplauda."
"sunt prea artist ca să mă mai ocup şi de altceva în afara artei."
"— Sire — făgădui Benvenuto — vă jur, am să vin înapoi. Dar lăsaţi-mă să plec, lăsaţi-mă să revăd plaiurile ţării mele, e singurul lucru de care am nevoie în clipa de faţă. Nu pot să vă spun cât pătimesc — urmă el, coborând glasul şi clătinând cu tristeţe din cap, Dar sunt atâtea suferinţe ce mă încearcă şi pe care n-aş putea să vi le mărturisesc şi simt că numai aerul patriei mele ar fi în stare să tămăduiască inima mea rănită.Sunteţi un rege mare şi generos şi vă iubesc. Am să vin înapoi, sire, dar îngăduiţi-mi mai întâi să plec pentru a mă lecui sub dezmierdarea soarelui de acolo,am să mă întorc iar la maiestatea voastră, regele meu, şi numai moartea ne va putea despărţi."