" Cu fruntea lăsată în palme, trist şi visător ca şi când s-ar fi aflat la o sută de leghe de această sărbătoare, el şoptea:
 — Aşa e viaţa! Oamenii aleargă după fericire, dar nu dobândesc,vai, decât un dram de plăcere trecătoare. Dansaţi, nebuni ce sunteţi, tineri zănateci care n-aţi cunoscut încă suferinţa. Dansaţi şi cântaţi... Nici nu vă trece prin minte că în ceasul acesta sunt alţii care, chinuiţi, plâng."
"O, Paris! continuă tânărul, ameninţând cu mâna întinsă imensul oraş. Ar face adevărate minuni, între zidurile tale,bărbatul care, folosind o avere imensă ca pe o pârghie, călăuzit de o inteligenţă şi de o voinţă fără egal, s-ar preface într-un cavaler al dreptăţii, în tămăduitorul tuturor acestor nenorociri, în binefăcătorul tuturor acestor virtuţi ignorate.A! Dacă aş avea aur, mormane de aur, cred că aş putea fi eu omul acela”.
„Dumnezeule! adăugă el, ar fi o nobilă şi măreaţă misiune aceasta, o misiune pe care eu aş putea-o împlini, eu care nu iubesc pe acest pământ decât o singură fiinţă pentru totdeauna pierdută, eu care n-am nici familie, nici nume, nici patrie!”-Rocambole.
                                                                    Lagardère 
"— Nu ştiţi?… Ei, bine! Îi veţi recunoaşte imediat… căci Dumnezeu,despre care se spun prea multe rele, susţine cauzele drepte şi se va sluji de spadele cinstite pentru a smulge măştile vânduţilor… Aceştia vor pieri cu toţii… aici… sub ochii dumneavoastră!"
"— Cei care şi-au vândut spada au în buzunare argint ― preţul unei conştiinţe care le lipseşte şi pentru care,totuşi, li s-a plătit…"
" Haideţi, domnilor spadasini, ucigaşi,asasini şi vânduţi!…
— Lachei josnici ai unui stăpân ce-şi va primi şi el, în curând,plata."
"— Şi noi, noi ce vom mai avea de făcut?
— O mulţime de alte lucruri. Străbateţi fără încetare străzile şi, de fiecare dată când veţi întâlni un cocoşat, oricare ar fi costumul pe care l-ar purta, urmăriţi-l pentru a-i veni în ajutor la primul semnal. Cel care a început dansul a fost un cocoşat, tot un cocoşat îl va conduce până la sfârşit… Pentru toată lumea voi nu ştiţi unde se află Lagardère; dar eu voi şti să mă fac recunoscut de voi când va fi nevoie şi zilnic vă voi trimite ordinele mele…"
"Revoluţia a secerat multe căpşoare de felul acesta, care mai râdeau şi după ce fuseseră desprinse de gât şi a căror vină majoră fusese că se născuseră fermecătoare, spirituale şi inteligente. Prin tăierea lor, s-a crezut că se doboară orgoliul. Cel mai mare defect al principiilor nemuritoare a fost acela de a lua unora urâţenia lor morală,inoculând respectivul virus altora, mai numeroşi. Actualmente, orgoliul şi-a găsit locul în alte capete şi nu s-a schimbat nimic, ceea ce nu înseamnă că ar trebui să se reînceapă Revoluţia."
" viaţa logodnicului ei (Lagardère) era o carte de aur, alcătuită din admiraţie, recunoştinţă şi tandreţe, bine păstrată în adâncul inimii şi care se rezuma la două cuvinte: "Îl iubesc!"
"Cocardasse-junior şi fratele Passepoil."
"Edificiul înălţat de Gonzague se dezagrega, aşadar, prăbuşindu-se piatră cu piatră. Pentru a fura averea lui Nevers, pentru a sfârşi prin a şi-o pierde pe a sa, începuse cu un asasinat; apoi recursese la răpire, la minciună; săvârşise toate infamiile, comisese toate laşităţile; călcând în picioare legile sfinte ale prieteniei, şi-l făcuse duşman pe regentul Franţei; chinuise femei; mai mult de cincizeci de bărbaţi se uciseseră între ei pentru el, şi sute de victime inocente pieriseră, datorită lui, în cea mai înspăimântătoare catastrofă. Viaţa să nu fusese altceva decât o întreţesere de crime, al cărei rezultat era nul, şi numai orgoliul lui nemăsurat îl putea împinge să vrea să-şi atingă totuşi scopul, împotriva tuturor şi în ciuda oricăror piedici."
"— Ştiu, copilă! Pentru a-ţi mulţumi, fi-vă oare de ajuns o întreagă viaţă de devotament?… Monseniorul regent m-a făcut conte, pe mine― gentilomul fără strămoşi şi fără pergamente, pe mine ― Micul Parizian, aproape un copil pribeag. M-a numit fratele său, dar a făcut-o în amintirea tatălui tău, Philippe de Lorraine, duce de Nevers."
"Ce departe era acel mic marchiz uşuratic şi îndrăcit de odinioară, faţă de cel de astăzi!… La şcoala lui Lagardère ― profesor neasemuit― învăţase să devină un bărbat cu purtări cavalereşti, mai sever faţă de el însuşi decât faţă de alţii. În frumoşii ochi negri ai donei Cruz,prietena lui Henri, sora Aurorei de Nevers, el citise secretul unei fericiri pe care niciodată n-ar fi găsit-o urmându-l pe Gonzague. Datorită faptului că pornise pe un drum greşit, alături de crimă, devenise mai loial; pentru că se atinsese de noroi, înţelesese că nimic nu are valoarea apei curate."
"— Priveşte-mă, Nevers!… Iată-mă!… Iată-mă!…"